Искусство и фотография
731

GALERIE FOTO. Trenul în care te simţi ca la Versailles


     Autorităţile pariziene, în colaborare cu oficiali ai Palatului Versailles, au amenajat o garnitură de tren care traversează capitala Franţei, după modelul încăperilor din palatul regal, potrivit Daily Mail.
Ingenioasa idee a transformat vagoanele anoste ale unui tren pentru navetişti în spaţii generoase, amenajate în stilul încăperilor de la Palatul Versailles. Călătorii pot astfel să se deplaseze pe magistrala care face legătura între palat (situat la 20 km sud-vest de Paris) şi centrul capitalei, în încăperi precum Sala Oglinzilor, Galeria Bătăliilor, una dintre camerele reginei Marie-Antoniette sau chiar într-o bibliotecă a palatului.


Deşi la exterior trenul arată ca unul obişnuit, în interior sunt picturi similare celor de pe pereţii faimosului palat, sculpturi şi statuete. 


Simbol al puterii dar şi al eleganţei aristocratice, Palatul Versailles este cunoscut drept cea mai impunătoare şi mai fastuoasă clădire de acest fel construită vreodată de un suveran. Ridicat între 1862 si 1875, edificiul a fost reşedinţă pentru trei regi ai Franţei: Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea. 







via| WENN.com 
 



 

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.