Персональный блог flowers
1218

Omul şi destinul




Omul uită, trece cu vederea, se adînceşte în toate gîndurile, fie ele dorite sau nedorite, cuviincioase sau necuviincioase, adînci sau doar superficiale. Face tot posibilul să uite ceea ce natura îi oferă, ceea ce-i oferă ceilalţi şi chiar şi ceea ce el îşi dăruieşte. Fiecare cuvînt spus devine pentru el o pană luată de o adiere mai puternică, care nu se va mai întoarce niciodată. 
Pentru om, destinul e supusul clipei, e cel mai bun prieten al durerii şi poate sfeştnicul ultimului moment. Mereu rostit cu un sovăielnic gînd la viitor, destinul e ceea ce va urma, iar după moarte, devine prezent. Auzim de «destinul unui popor», «destinul poetului», «destinul artistului», nenumărate destine şi totuşi, nu luăm în seamă că fiecare dintre noi e o parte din popor, e o parte poetică a biologiei, o parte artistic a fizicii, nenumărate părţi într-un om, cu nenumărate gînduri.
Studiind alcătuirea în cele mai mici farmece de fiinţă a omului, descoperim magi ace stă pe buzele fiecăruia dintre noi, visele pe care le crede cele mai puternice. Ca orice element ce alcătuieşte întregul Univers, omul este alcătuit din altomi, care sînt identici cu cei ai stelelor stinse în milioane de ani existenţă. Nimic mai adevărat: omul e o stea încă de la naştere.
Destinul nu ne-a permis niciodată o a doua şansă. Înainte de a fi trecut, e viitor şi apoi present. Înainte de a fi trecut, e viitor şi apoi present. Singura şansă pe care ne-a oferit-o a fost aceea de a trăi îndeajuns de mult încît să putem face ceea ce trebuie; orice clipă în plus este de prisos.    
Destinul e o parte Dumnezeiască, înrucît ne permite să facem orice, condiţionaţi fiind doar de corpul nostrum şi de lumea fizică. Descoperim că destinul e timp, materializat prin acţiunile unei fiinţe sau material reprezentat de nenumăratele cadaver ale istoriei. Nu ascundem faptul că destinul nu e doar bun, ci şi necruţător.
Cel mai ciudat a fost gîndul că facem ceea ce destinul face încă de la începutul timpului: judecăm. Omul judecă destinul iar destinul judecă omul. Am putea spune că dualitatea este inexistentă, iar destinul şi omul formează un întreg care ar rupe cu siguranţă toate barierele noastre, impuse în căutarea unei jumătăţi care să ne corecteze imperfecţiunile.
Dacă vorbim despre ceea ce destinul ne oferă, nu ar trebui să uităm de noi. Cum? E simplu: adesea ne retragem în propriile gînduri, propriile sentimente şi uităm de restul; adesea ne privim în oglinda surîsul, amuzaţi de fiecare mimică, etc.  
Primul dar al destinului pe care ni-l poate oferi este omul: clipa în care fiinţa umană lipsită de calităţi, necizelată, prezentată ca o schiţă a umanităţii devine om. Omul oferă la rîndul lui destinului – amintiri.  
 

via | articole.famouswhy.ro

0 комментариев

:) :( ;) :o O:-) (muscle) (bee) :-D :-P :-$ (bye) (clap) (crazy) (curtsey) (dance) ]:-> 8-) (drink) (friend) (blum) :`( (hide) (rose) (y) <3 (help) :* (zzz) (music) (no) (party) (popcorn) (preved) (punish) (rofl) (rtfm) (tease) (thanks) :o

Оставить комментарий

Комментировать при помощи:
Только зарегистрированные и авторизованные пользователи могут оставлять комментарии.